“Vor putea rupe toate florile, însă nu vor putea opri
primăvara.”
Pablo Neruda
(“One day”-o piesă care, de la început până la sfârşit, îmi
stârneşte cele mai complexe
şi contradictorii stări sufleteşti.)
şi contradictorii stări sufleteşti.)
Cred că cea mai mare minciună, cea mai mare crimă ar fi să te minţi pe tine însuţi, să
fii în dezacord cu propriul tău adevăr, cu adâncul cunoaşterii tale asupra
lucrurilor, aşa cum se înfăţişează ele conştiinţei. De fapt, renumita
obiectivitate nu înseamnă altceva decât a fi în acord cu propria-ţi
subiectivitate, cu alte cuvinte, a nu minţi. Din păcate, prea multe
resentimente au acumulat oamenii împotriva oamenilor, prea multe orgolii rănite
există, ca trecutul să nu mai fie prezent în mintea noastră, ca să putem uita.
Dar nu cumva e vorba de ceva mai adânc, nu cumva omul s-a născut tiran, nu
cumva omul se urăşte pe sine în alţii, nu cumva a devenit ucigaş nu pentru a-i suprima
pe ceilalţi, ci pentru a se ucide pe sine în ceilalţi ? E foarte posibil ca
frica să fie mai puternică decât dorinţa de dreptate. Poate că nu condiţia lui
socială îl îngrozeşte pe om, nici foamea, ci poate că spaima sa e provocată de condiţia
umană în sine. Nu politica îl poate vindeca. Incapacitatea de-a iubi, instinctul
de distrugere sunt mai degrabă metafizice şi psihologice decât politice,
economice sau sociale.
Nu a-ţi păstra seninătatea în inconştienţă, cum inconştient
încearcă să facă atâta lume, ci a-ţi dobândi seninătatea după ce ţi-ai dat
seama de atrocitate, şi în ciuda atrocităţii. Dar de vreme ce, într-un final,
conştient sau inconştient, suntem în aşteptare, e posibil să se întâmple ceva,
poate mâine…Cum speră vagabonzii lui Beckett din ”Aşteptându-l pe Godot”, poate că îngerul,
venit să-i înştiinţeze că nu azi va veni Cel Aşteptat, o să vină cândva să
spună că mâine a devenit azi. E nădejdea noastră deznădăjduită.
Se pare că ateul André Gide ar fi spus înainte de a muri: “Am
încredere”. În fond, a avea încredere e infinit mai greu decât a nu avea încredere. Ştiu
că mâine va fi un cer nou. Ştiu că mâine va fi altfel. Ştiu că miracolul e
mâine. Şi am dreptate. După cum afirma si un scriitor foarte drag mie, fiecare din noi
are dreptate, numai ceilalţi greşesc. Cu o singură condiţie: nici unul dintre
noi să nu-şi închipuie că e celălalt.