„Las moştenire nimănui nimicul.”
(Jorge Luis Borges)
„Prietene,
suntem ca-n Luntrea ta mortuară. Nici unul din cele treizeci şi două de vânturi nu ne mai slujeşte; ȋn juru-ne marea
sălbatică, şi deasupra capetelor noastre , norul roşu de furtună. Ce-ţi pasă că
te va-nghiţi rechinul sau că te va
spinteca trăsnetul? E totuna şi nici un
profet nu-ţi va vesti ceva mai bun. De aceea, astupă-ţi urechile aşa cum
fac eu şi lasă-ţi slobode poftele cele
mai tainice: acesta e ultimul drept al celui osândit la moarte .” ( Hebbel, „Nibelungii”)
Am ajuns ȋntr-un punct al istoriei când e necesar, cred, să
se amplifice noţiunea de filosofie. Privind retrospectiv, ţin să menţionez că nu
lecturile m-au format cu adevărat ca om, ci ȋntâmplările şi ȋntâlnirile. Cu
toate acestea, e corect să spun ca maturizarea şi trezirea mea la conştiinţă a
coincis cu pasiunea pentru filosofie. Astfel,
pe când eram la sfârşitul liceului nu credeam decât ȋn sisteme; mai apoi,
studentă fiind, tot ce gândeam nu era
altceva decât o luptă ȋmpotriva oricărei forme de sistem.
Cine e filosof? „Primul care ajunge să fie ros de interogaţii
esenţiale şi mulţumit că e torturat de o racilă atât de notabilă”. Am să vă citez
un exemplu sau, dacă preferaţi, un caz
real. Ani de-a rândul, Cioran a fost vizitat de un cerşetor care venea sa-i
pună ȋntrebări despre Dumnezeu, despre materie, despre rău, la care, evident, filosoful nihilist nu-i
putea răspunde. Purta acele ȋntrebări ȋn el ȋnsuşi, le dădea târcoale ȋn toate
sensurile, se confunda cu ele. Cioran nu cunoscuse „pe nimeni mai captivat, mai
preocupat de insolubil şi inextricabil.” Intr-o zi, ȋntr-un moment de descurajare,
i-a mărturisit că-şi merita condiţia,
că nu era decât cerşetor şi nimic altceva şi că atât modul său de existenţă,
cât şi obsesiile sale i se păreau la fel de vrednice de dispreţ. Ca să-l
ȋmbărbăteze, Cioran i-a spus imediat: „Stii, ȋn clipa asta eşti pentru mine cel
mai mare filosof din Paris.” Cerşetorul l-a privit cu mirare şi a crezut că-şi
bate joc de el, ȋnsă era ȋn vorbele acelea un ton de sinceritate ce nu i-a
scăpat şi care trebuie să-l fi impresionat. Apoi, vizitele cerşetorului s-au
rărit până când au ȋncetat cu totul. Mai trăieşte? A murit? Nu se ştie.
Avantajul de a nu avea domiciliu e posibilitatea de a dispărea fără să laşi urme. Acesta e privilegiul cerşetorului.
Omul
acela cu adevărat este, sau era, un
filosof. Si poate că fiecare om este un pic , ȋn măsura ȋn care, mulţumită
metehnelor lui, s-a străduit să ȋnainteze mereu către o treaptă mai ȋnaltă de nesiguranţă.
Numai oamenii superficiali au convingeri profunde.
'' Si poate că fiecare om este un pic ''
RăspundețiȘtergereAPROAPE orice om.
Aproape, e adevarat :D. Pana la urma, filosoful este un om ca toţi oamenii care nu depinde de prejudecăţi şi stereotipuri, care să-i aburească fiinţa. Este un om liber, dotat cu gândire critică, independent în aprecieri şi care posedă opinii bine argumentate. Este imun faţă de ignoranţă şi dă greutate lucrurilor cu care se confruntă, fiind un subiect activ al vieţii pe care o trăieşte.
RăspundețiȘtergereTe mai astept pe aici !